Informatii Predeal

Orasul Predeal este situat in judetul Brasov si este cunoscut ca fiind localitatea amplasata la cea mai mare inaltime din tara noastra si anume 1030 – 1100 de metri. Orasul statiune are o populatie de 4755 de locuitori si o suprafata de 48.4 km patrati, iar prima inregistrare a existentei acestuia in izvoarele istorice ale Romaniei a fost in anul 1705. Aceasta zona a inceput sa fie populata in secolul al XVII-lea datorita asezarii scutelnicilor care apartineau de Manastirea Sinaia. In perioada respectiva a inceput dezvoltarea turismului ce a condus astazi la existenta unui oras cu numeroase atractii turistice si una dintre cele mai populare zone din Romania in care poate fi practicat schiul. In anul 1950, Predealul reprezenta o parte a orasului regional Stalin a carui denumire a fost schimbata, in anul 1960, in Brasov.

Predealul se afla la baza muntilor Bucegi, pe Valea Prahovei, fiind delimitat de masivi importanti precum Postavaru, Piatra Mare, Bucegi, Fetifoi sau Baiului. In prezent, acest oras este format din localitatile Predeal, Paraul Rece, Timisul de Jos si Timisul de Sus. Peisajele si panoramele oferite de etajele montane sunt impresionante, motiv pentru care turistii aleg aceasta destinatie de vacanta. Statiunea Predeal detine un numar foarte mare de locuri de cazare pentru turistii care se pot bucura atat de activitatile pe care statiunea le pune la dispozitie, cat si de frumusetea locului si incarcatura istorica a sa, exprimate prin cultura si arta. Aici turistii pot beneficia si de tratamente impotriva afectiunilor generale ale organismului uman, cu ajutorul apelor obtinute din Izvorul Mineral Campineanu, Izvorul Mineral Valea Rasnovului sau Izvorul Mineral Teascu.


Centru de Informare Turistica
Telefon: 0268 455 330/ Fax: 0268 455 425
Adresa: Str. Intrarea Gării, nr.1
Program:
Luni-Vineri: 8.00 – 16.00
Sambata, Duminica, sărbători legale: 9.00-14.00